TEZAURUL ARTISTIC AL EUROPEI

Descoperirea surprinzatoare de la mina Kaiseroda a atras dupa sine vizita comandantului suprem al Fortelor Aliate, Dwight Eisenhower, si a patru dintre generalii sai, printre care si George Patton. Impulsivul ofiter, amintindu-si de momentul cand a za­rit pentru prima oara nepretuitele pic­turi in ulei, scria: „Cele pe care le-am vazut valorau> dupa parerea mea, 2,50 dolari si erau de genul pe care il gasesti prin barurile din America." AItii au avut insa o perspectiva diferita, caci co­lectia includea capodopere de Renoir, Tizian, Rafael, Rembrandt, Durer, Van Dyck si Manet (sus). Dar chiar si aceste repere artistice erau puse in um­bra de cea mai valoroasa opera din pa­trimoniul Germaniei, celebrul cap vechi de 3 000 de ani al frumoasei re­gine a Egiptului antic Nefertiti. Multe alte valori au mai fost gasite in minele din imprejurimi.
Capii nazisti acumulasera comori uria$e de artd de la cetftleni particulari, precum si din muzeele tarilor cucerite. Multe lucrari se pare ca au fost distru­se in timpul razboiului, dar altele, nu putine la numar, le-au fost inapoiate proprietarilor de drept, prin eforturile sustinute ale echipelor curatoriale de­semnate sa lucreze cu departamentele de Stat si al Apararii ale Statelor Uni­te. Cu toate acestea, mii nu au fost ga­site niciodata, si o evidenta realizata recent la Munchen indica circa 400 de tablouri europene disparute.
Furtul tezaurelor nationale de arta apartinand inamicului infrant consti­tuie o tema bine cunoscuta in decursul istoriei, consemnata Inca din analele ar­matelor asiriene, egiptene, grecesti si romane si continuand cu campaniile napoleoniene si cuceririle coloniale bri­tanice. Impunatorii pilastri de porfir rosu ai moscheei Hagia, Sophia din Is­tanbul, de exemplu, au fost furati din Persepolisul persanilor de carte cuceri­torii romani. Cei patru cai faimosi ca­brati pe acoperisul catedralei San Mar­co de la Venelia, care mai tarziu au fost demontati pentru a fi protejali impotri­va poluarii, reprezentau prada de razboi adusa din vechiul Constantinopol.
In 1907, Convenlia de la Haga cu privire la Razboiul pe Uscat permitea in mod expres „salvarea comorilor de arta de pe toate zonele de lupta", dar oficialii nazisti rapaci au mers mult mai departe, confiscand obiecte de arta in valoare de milioane de dolari de la Gari­le subjugate.
Unele dintre acestea au fost expuse in muzeele germane, dar altele au fost depozitate in mod secret sau etalate in casele opulente ale membrilor anturajului lui Hitler, iubitori de lux.
Printre unitatile speciale insarcinate cu operatiunile de confiscare se numa­ra si extrem de eficienta Bildende Kunst (Arte Frumoase), care numara 350 de librari, arhivari si istorici de arta. Sarcina lor era de a inregistra si cataloga prada inestimabila, a o impa­cheta cu grija pentru a nu se deteriora la transport si, nu de putine ori, a-i gasi ascunzatori sigure in perioada de declin a celui de-A1 Treilea Reich. In opinia expertilor, este foarte posibil ca unele lucrari disparute sa nu mai poa­ta fi recuperate vreodata, pentru ca mare parte din documenta4ia despre depozitele secrete s-a pierdut sau a fost distrusa in ultimele zile ale celui de-AI Doilea Razboi Mondial.

CAMERA PIERDUTA

Ramane necunoscuta pana in ziua de astzi soarta ce­lebrei „camere de chihlimbar a tarilor", o intreaga in­capere construita din chihlimbar ornamentat. Initial proprietatea regelui Frederic Wilhelm al Prusiei, ea a fost daruita de acesta in 1716 aliatului sau rus, Garul Petru cel Mare, care fusese cucerit de „farmecul inex­primabil" al decoratiilor sale stralucitoare. Petru a am­plasat acest dar generos intr-un palat de langa capitala sa Sankt-Petersburg, aducand-o la dimensiunile unei sali de banchet si adaugandu-i 24 de oglinzi si o podea de sidef. Doua secole mai tarziu, cand au invadat Ru­sia in cel de-A1 Doilea RAzboi Mondial, nemtii au re­vendicat darul si i-au dus in castelul de la Konigsberg pentru reconstructie. Dupa ce a fost pentru scurt timp expusa publicului, camera a fost demontata si depozi­tata in pivnilele castelului inainte ca orasul sa fie dis­trus de bombardamentele britanice din august 1944.
Dupa razboi nu s-a mai gasit nici o urma a aces­tei comori unice in pivnitele castelului bombardat. Circulau nenumarate zvonuri conform carora na­zistii ar fi facut-o disparuta imbarcand-o pe un vas, ulterior scufundat de un submarin sovietic. In cele din urma, anumite dovezi din 1959 pareau sa indi­ce ca fusese ascunsa intr-o salina folosita pentru de­pozitarea si altor lucrari de arta. Cand insa anche­tatorii s-au apropiat de presupusa ascunzatoare, s-a produs o explozie misterioasa care a inundat putul minei, facand imposibila salvarea comorii.

Disparitia comorilor interzise

O data cu prabusirea Germaniei, conducatorii fascisti au incercat sa ascunda o cantitate de aur in valoare de 7,5 miliarde de dolari si mii de capodopere inestimabile furate
Cea mai mare parte a tezaurului nu s-a recuperat niciodata, desi - in mod surprinzator - unele piese au fost descoperite intr-un orasel din Texas in 1990.

“Bombele au fost lansate! Trapele se inchid! S-o stergem naibii de-aici!” - striga un tanar militar al Fortelor Aeriene Americane la 3 februarie 1945, in timp ce 950 de bombardiere descarcau 2 265 de tone de explozibil deasupra Berli­nului, capitala Germaniei naziste. In acest bombar­dament, cel mai cumplit din cel de-Al Doilea Razboi Mondial, au fost ucisi in jur de 2 000 de oameni, alti aproximativ 120 000 au ramas fara adapost si cartiere intregi au fost distruse. Multe cladiri guvernamentale importante, inclusiv Cartierul General al lui Hitler au fost rase de pe fata pamantului sau grav avariate.
In acea sambata fatala, o zi lucratoare, 5000 de angajati ai principalei banci naziste, monumentala Reichsbank datand de la inceputul secolului al XIX-lea ascuns in buncarul aflat in subsolul cladirii, in timp ce 21 de incarcaturi explozibile loveau impozantul edificiu, demolandu-1 in cele din urma. Cand teribilul asalt a inceput toti lucratorii din Reichsbank si presedintele de notorietate mondiala al acesteia, Dr. Walthe Funk, supravietuisera, dar distrugerea centrului vital al natiunii care pornise razboiul a declansat o stranie serie de evnimente ce aveau sa duca la unul dintre cele mai incitante mistere neelucidate ale istoriei
Se pare ca avutia Ger­maniei avea sa dispara fara urma pentru a putea fi astfel pusa la adapost in timp ce Forlele Aliate inaintau pe teri­toriul german. De fapt, unii oficiali rapaci au incercat sa sustraga in interes propriu milioane, ascunzand atat de bi­ne lingouri si valuta, incat nu au mai fost gasite vreodata.
Subsolurile din Reichsbank adaposteau cea mai mare parte a rezervelor de aur ale Germaniei naziste, estimate la 7,5 miliarde de dolari, la valoarea din zilele noastre, inclusiv circa 1,5 miliarde de dolari in aur italian.

Ascunzdtoarea secreta a miliardelor

Doctorului Frank i-a fost suficienta o singura privire aruncata gramezilor de moloz si focurilor care ardeau inabusit. Imediat a decis transferul inaltilor funclionari ai bancii in alte orase de unde urmau sa conduca insti­tutia si a ordonat ca rezervele in aur si bani sa fie trans­ferate intr-o uriasa mina de potasiu aflata la 320 km sud-vest de capitala. Izolata mina Kaiseroda, la 50 km distana de cel mai apropiat ora, oferea un adapost la o adancime de 800 de metri sub pamant. Existau cinci intrari separate care duceau la o retea de galerii subtera­ne insumand 50 km. Transferul secret al grosului rezer­velor naziste, circa 100 de tone de aur si 1 000 de saci cu bancnote, a necesitat 13 vagoane de tren.
In mai putin de sapte saptamani insa, Armata a III-a a Statelor Unite sub conducerea generalului George S. Patton inainta spre zona respectiva. De necrezut, dar din cauza vacantei de Pasti nu s-au putut gasi destule trenuri pentru ca aurul sa fie salvat; totusi reprezentan­tii Reichsbank au reusit sa puna la adapost 450 de saci plini cu bancnote. La 4 aprilie au sosit americanii. Doua zile mai tarziu, doi ofiteri ai politiei militare au intalnit pe un drum de tara doua refugiate frantuzoaice si aplicand ordinul de restrictionare a deplasarilor civi­lilor, le-au dus inapoi sub escorta in orasul Merkers. Trecand pe langa Kaiseroda, una dintre femei a spus: ,,Asta este mina unde sunt tinute lingourile de aur."
La 7 aprilie, ofiteri americani au coborat cu liftul la o adancime de 640 de metri intr-o grota taiata in stanca de sare, unde au gasit un miliard de marci germane in cei 550 de saci lasati in urma. Dupa ce au dinamitat usa de otel a Camerei nr. 8, au descoperit peste 7 000 de saci numerotati, intr-o incapere de 45 de metri lun­gime pe 23 de metri lalime si 3,5 metri inaltime. De­pozitul continea 8 527 de lingouri de aur, monede de aur din Franta, Elvelia si Statele Unite si inca si mai multe teancuri de bancnote. Bare de aur si argint, apla­tizate pentru a fi mai usor de depozitat, erau impache­tate in lazi si cufere. Erau si geamantane, pline cu dia­mante, perle si alte pietre pretioase furate de la victime­le lagarelor de exterminate, precum si saci plini cu lu­crari dentare din aur. Impreuna cu alte sume in valuta, mai putin insemnate, provenind din Marea Britanie, Norvegia, Turcia, Spania si Portugalia, intreaga captura se dovedea a fi unul dintre cele mai bogate tezaure din lume la acea vreme. El reprezenta un procent uimitor de 93,17% din intreaga rezerva financiara a Germaniei la momentul cand razboiul se apropia de sfarsit. Dar aceasta nu era tot. In alte galerii care se ?ntre­teseau prin stanca de sare, s-au mai descoperit 400 de tone de obiecte de arta, inclusiv picturi din cele 15 muzee germane si carti valoroase din coleclia Goethe de la Weimar. Sub o supraveghere severa, comorile gasite in salina au fost inchise in 11750 de containe­re si incarcate in 32 de camioane a cate 10 tone fieca­re, pentru a fi transportate la Frankfurt, unde au fost depozitate in subsolurile filialei locale Reichsbank. In pofida zvonurilor insistente despre disparitia unuia dintre camioanele convoiului, nu s-a pierdut nimic din aur sau operele de arta pe durata transportului.

O comoara se face nevazuta

In opinia lui Joseph Goebbels, seful propagandei hitleriste, vinovata de ajungerea tezaurului natiunii in mainile Aliatilor era „criminala neglijanta in serviciu" a lui Funk. Fuhrerul aprobase initiativa de evacuare a rezervelor ramase. De fapt, autorul planului fusese chiar ofiterul insarcinat cu paza lui personala, un co­lonel de politie cu numele de Friedrich Josef Rauch. Urmand exemplul Gestapoului - care incepuse deja transferarea aurului, bijuteriilor, obiectelor de artd si a valutei pe care le avea in posesie in mine, lacuri si alte ascunzatori de prin muntii din sudul Bavariei si nor­dul Austriei - colonelul Rauch a sugerat ca 6,83% din rezervele oficiale de aur ramase in Reichsbank sa fie trimise in Bavaria pentru a fi puse la adapost. Lin­gourile de aur si monedele ce aveau sa fie trimise at fi avut astazi o valoare de 150 de milioane de dolari.
In cursul lunilor urmatoare, bombardamentele Alia­lilor au intrerupt comunicatiile si initiativele individua­le au creat un scenariu complicat care nu a fost nicio­data elucidat in mod satisfacator. Valuta a fost incarcatain douatrenuri, in timp ce un convoi de camioane a fost pregatit sa transporte lingourile de aur si monede­le. In haosul unui imperiu care se prabusea, trenurile au avut nevoie de doua saptamani ca sa strabata dru­mul de 800 de kilometri pana la Munchen. Pe parcurs, colegul doctorului Frank, Hans Alfred von Rosenberg­ Lipinski, a ordonat ca sacii cu valuta sa fie luati din tren si transferati in convoiul de camioane. In cele din urma, camioanele au dus banii, monedele de aur, lin­gourile si valuta straina intr-un orasel din Alpii Bava­riei, in vreme ce trenurile s-au indreptat spre Munchen. Intre timp, Rosenberg-Lipinski a retinut un sac cu va­luta straina si cinci lazi mici „pentru anumite ratiuni". Nu se stie care a fost soarta acestora, dar este posibil ca, data find prabusirea iminenta a Germaniei naziste, ofi­cialul bancii sa-si fi pregatit un viitor confortabil.
Aliatii i-au urmat exemplul. Camioanele incarcate cu comori au strabatut des impaduritii munti Karwendel pana la o tabara de antrenament pentru infanterie. In timp ce ofiterii hartuiti discutau unde sa ascunda ce mai ramasese din tezaurul natiunii, se pare ca Emil Ja­nuszewski de la Reichsbank a luat doua lingouri de aur (valorand astazi aproape jumatate de million de dolari).
Curand, dr. Funk si alti oficiali nazisti de marca au fost arestati de Forlele Aliate, dar nici unul nu a maturisit ca ar fi stiut unde se afla ascunse reserve de aur disparute. In cele din urma, armata americana a recuperat o parte din aurul de la Reichsbank in valoare de circa 14 milioane de dolari, precum si aur german provenind de la alte agentii guvernamentale valorand 41 milioane de dolari, insa comoara de la Casa din Padure nu a putut fi gasita. Timp de patru ani anchetatori americani au incercat cu insistenta sa elucideze misterul, dar in cele din urma au fost nevoiti sa raporteze ca circa 3,5 milioane (46,5 milioane astazi) in aur si circa 2 milioane (12 milioane astazi) in bancnote disparusera fara urma.